Gheorghe Tătărescu

A nu se confunda cu pictorul Gheorghe Tattarescu (1818–1894), a cărui casă memorială din București este muzeu.¹

Origini și formare

Gheorghe Tătărescu s-a născut la Craiova, la 2 noiembrie 1886. A studiat dreptul la București și și-a luat doctoratul la Paris.²³ În vara lui 1916, pe când era locotenent pe front, a cunoscut-o la Tismana pe Arethia Piteșteanu. S-au căsătorit în același an, la Craiova.⁴ Frații lui au avut și ei cariere publice. Alexandru a fost general, Emanoil a fost primar al Craiovei, iar Ștefan a fost ofițer de aviație.⁵

În Partidul Național Liberal

Tătărescu s-a ridicat în Partidul Național Liberal ca apropiat al lui Ion G. Duca. A condus apoi gruparea „tinerilor liberali”. Regele Carol al II-lea a încurajat această grupare ca să slăbească puterea familiei Brătianu asupra partidului.² După asasinarea lui Duca, în decembrie 1933, regele l-a numit prim-ministru, la 3 ianuarie 1934.³²

Pentru mulți contemporani, Tătărescu era omul regelui. Wikipedia în limba română notează, cu un prudent „se zice”, că premierul își încheia rapoartele către suveran cu formula „S-a făcut, Majestate!”.³ Între 1938 și 1940 a susținut regimul autoritar al lui Carol al II-lea.⁶

Guvernarea din 1934–1937

Guvernul lui a condus relansarea economiei după marea criză mondială.³⁷ Statul a devenit principalul agent economic, iar în jurul puterii s-a format un grup de mari industriași, printre care Nicolae Malaxa și Max Auschnitt.² Principalele măsuri ale guvernului:

• Ministerul Armamentului, nou-înființat la 27 iunie 1934 și condus chiar de premier, până la desființarea lui, în februarie 1937;⁸²
• programul de înarmare pe zece ani, lansat în aprilie 1935;²
• îndepărtarea lui Nicolae Titulescu de la Ministerul de Externe, în august 1936.²

Guvernarea s-a încheiat după alegerile din 20 decembrie 1937. Liberalii au obținut 36,46% din voturi, sub pragul de 40% care dădea prima majoritară. La 28 decembrie 1937 a venit la putere guvernul Goga.⁹

Tot în acești ani, soția lui a construit casa familiei din București. Arethia Tătărescu apare ca beneficiară în autorizația din 1935 pentru casa din Strada Polonă 19, proiectată de Alexandru Zaharia și Ion Giurgea.¹⁰ La entre-sol se afla biroul premierului. La intrarea în birou, arhitectul Giurgea a pus un portic inspirat de mănăstirile din Moldova.¹⁰

Al doilea mandat (1939–1940)

După 1938, Tătărescu a fost consilier regal, apoi ambasador la Paris.⁶ La 25 noiembrie 1939, Carol al II-lea l-a rechemat în fruntea guvernului.³ Al doilea mandat s-a încheiat la 4 iulie 1940, la câteva zile după ce România a cedat Uniunii Sovietice Basarabia și nordul Bucovinei.²

După război

La 6 martie 1945, Tătărescu a intrat în guvernul Groza, ca vicepremier și ministru de externe.² În 1946 a condus delegația României la Conferința de Pace de la Paris. Era „secondat însă” de comuniștii Gheorghe Gheorghiu-Dej și Ion Gheorghe Maurer.¹¹ Tratatul de pace a fost semnat la 10 februarie 1947. În noiembrie 1947, Tătărescu a fost îndepărtat din guvern.²⁷

Arestarea și ultimii ani

Gheorghe Tătărescu a fost arestat în noaptea de 5 spre 6 mai 1950, la fel ca fratele lui, Alexandru.⁷⁵ Fiica lui, Sanda, își amintea: „Din Polonă 19, tatăl meu a fost arestat în 1950 iar noi am fost dați afară cu confiscarea întregilor bunuri”.¹² Data de 20 aprilie 1950, care apare uneori, este de fapt data decretului de naționalizare nr. 92/1950, nu a arestării.¹³

A fost ținut la închisoarea Sighet până în decembrie 1950, apoi în arestul Securității. A fost adus ca martor al acuzării în procesul lui Lucrețiu Pătrășcanu.⁷ A fost eliberat abia la 6 iunie 1955, grav bolnav și fără să fi fost judecat vreodată.⁷⁶ A murit la București, la 28 martie 1957.³⁷

Familia a plătit și ea un preț greu. Fratele lui, generalul Alexandru Tătărescu, a murit la Sighet în 1951.⁵ Sanda a fost condamnată la cinci ani de închisoare.¹⁴ Casa din Strada Polonă 19 a fost naționalizată și ocupată de Mia Groza, fiica lui Petru Groza, cel care îl numise pe Tătărescu vicepremier.¹⁰

Casa premierului, astăzi

Casa Tătărescu este monument istoric, cu codul LMI B-II-m-B-19435. În biroul premierului se află un seif Fichet încastrat în perete, nedeschis de decenii.¹⁵ Din 2024, casa aparține EKO GROUP și poate fi vizitată în turul ghidat.

Note și surse

1. „Gheorghe Tattarescu”, Wikipedia în limba română. ro.wikipedia.org ↩

2. „Gheorghe Tătărescu”, Wikipedia (engleză). en.wikipedia.org ↩ ↩² ↩³ ↩⁴ ↩⁵ ↩⁶ ↩⁷ ↩⁸ ↩⁹ ↩¹⁰

3. „Gheorghe Tătărescu”, Wikipedia în limba română. ro.wikipedia.org ↩ ↩² ↩³ ↩⁴ ↩⁵ ↩⁶

4. Ion Catană, „Arethia Tătărescu — un dar cultural neprețuit pentru Târgu Jiu”, Litua, XVIII, 2016. PDF, litua.ro ↩

5. „Alexandru Tătărescu”, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Sighet. memorialsighet.ro ↩ ↩² ↩³

6. Fișă de personalitate „Tătărescu Gheorghe”, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, Craiova. PDF, aman.ro ↩ ↩² ↩³

7. Sorin Popescu, „Familia Tătărescu”, Memoria. Revista gândirii arestate, nr. 86. PDF, revistamemoria.ro ↩ ↩² ↩³ ↩⁴ ↩⁵ ↩⁶

8. „Guvernul Gheorghe Tătărescu (1)”, Wikipedia în limba română. ro.wikipedia.org ↩

9. „1937 Romanian general election”, Wikipedia (engleză). en.wikipedia.org ↩

10. Interviu cu arh. Mădălin Ghigeanu despre Casa Tătărescu, B365, 8 decembrie 2022. b365.ro ↩ ↩² ↩³

11. „Calendar 10 februarie 1947: delegația guvernului semnează Tratatul de pace de la Paris”, Historia. historia.ro ↩

12. „Sanda Tătărescu-Negroponte, o poveste de viață mărturisită” (înregistrare de Adrian Majuru, 2004), e-antropolog, 29 noiembrie 2012. e-antropolog.ro ↩

13. Decretul nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, Buletinul Oficial nr. 36 din 20 aprilie 1950. cdep.ro ↩

14. „Sanda Tătărescu-Negropontes”, Wikipedia în limba română. ro.wikipedia.org ↩

15. „Misterul seifului imposibil de deschis din vila Gh. Tătărescu”, B365, 26 ianuarie 2026. b365.ro ↩