Dar povestea din spatele prezentului vine cu multe. Bătrâna vilă mediteraneană a fost ridicată prin anii 1930 de către mari arhitecți – unul dintre ei Alexandru Zaharia – la dorința Arethiei Tătărescu, născută Piștereanu, după planurile și banii ei, după căsătoria cu Gheorghe Tătărescu.
Supranumită „marea doamnă a Gorjului” – o gorjeancă prin adopție, soțul său fiind pur gorjean, din Vlăduleni – Arethia era pregătită pentru o viață normală, până să-l întâlnească, la douăzeci și șapte de ani, pe tânărul sublocotenent Gheorghe Tătărescu.
A fost trimisă la pension, în Belgia, a studiat ca orice domniță de bună condiție pictura, sculptura și Conservatorul, iar în 1916, în vreme de război, s-a căsătorit cu cel de-al 36-lea prim-ministru al României (perioada 1934-1937 și intervalul 1939-1940). De aici începe filmul pe care tânăra doamnă nu îl intuia, care i-a fost și binecuvântare, și blestem.
După război, tânărul Tătărescu, provenit dintr-o familie care făcea parte din vechea boierime a Olteniei, a intrat în politică. Liberal prin definiție, inteligent, cu doctorat în Drept la Sorbona, a avansat rapid ierarhic și a ajuns prim-ministru, în anul 1938 fiind chiar considerat cel mai bun din istoria contemporană a României, când leul românesc avea aceeași paritate cu dolarul.